O curiozitate amazoniana pe tronul judecatoriei

Cătălin Marcu

Cvasi-cincuagenarul Iacob-Cătălin Marcu a comis-o din nou. Îl cunoaşteţi deja de pe pagina noastră de Facebook. Este preşedintele judecătoriei din Baia Mare, cu care se potriveşte ca nuca-n perete. Am tăcut o perioadă, i-am dat ocazia să-şi remedieze excentricităţile vestimentare şi de poză. Nu sunt însă semne că ar fi renunţat la ele, figurând pe Facebook în continuare în posturi caraghioase.

Cromatica, poza…

Pe principiul una caldă, alta rece, Marcu a dat recent una rece ca gheaţa. După ce a numit un tânăr merituos într-o funcţie de conducere, acţiune remarcată de presă, şi-a făcut apoi damblaua şi a numit vicepreşedinte o fostă grefieră apropiată prezumtiv de un compadre local. Căci dacă încurajăm promovarea tinerilor, nu putem fi de acord cu parvenire în justiţie. Cu siguranţă judecătoria are şi alţi Trufan, tineri de origine sănătoasă, intraţi în justiţie direct de pe băncile facultăţii. Nu e nevoie de prezenţe îndoielnice, ci de tineri neatinşi de mediu şi de viaţă. Tineri care şi-au tocit coatele studiind, dar genunchii le sunt impecabili.

Ce îi corectăm

Toate acestea ne-au făcut să părăsim tăcerea asumată şi să aplicăm nişte palme pamfletare cu intenţie de corijare. Am observat deja că este cel mai lent şi în etate (este la 50, cosmetizaţi pe cât se poate cu vopseluri şi implant de păr) judecător de la Judecătoria Baia Mare. Marcu a fost un campion la motivări întârziate şi la numărul de casări. Dar, ca într-o poveste de Cinderella moroşană, a făcut cumva şi a ajuns din ultimul, primul. Adică preşedinte.

Însă în continuare el este unul dintre discutabilii justiţiei locale. Ceea ce ne-a frapat mai ales este kitsch-ul de ansamblu. Cătălin şi-a a împrumutat probabil cromatica precară de la vreun papagal brazilian. La papagalii din jungla amazoniană se întâlnesc şi albastrul şi galbenul şi verdele de pe tenta verzuie a feţei. Găseşti inclusiv culori de negru şi roşu la diversele subspecii. Recunoaştem că paleta de culori e atractivă. La urma urmei şi naţionala carioca o întrebuinţează uneori. Dar pe câmpul de joc, nu în viaţa civilă.

Rara avis-ul de la judecătorie.

Cătălin Marcu, coloristică şi ceas

Frapează nu numai paleta de culori, ci şi insistenţa extremă cu care-şi arată… ceasul. Cătălin Marcu poartă ceas şi brăţară textilă şi la costum şi la trening, şi îl arată, cu ostentaţie, în toate conjuncturile posibile. E aşa mare lucru că Cătălin are ceas? E un simbol de ajungere, de parvenire? Ai ceas, te-ai scos?

Catălin Marcu îşi arată ceasul. Tot timpul. Şi ţâncii de zece ani cred că e cool

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *