Casa Județeană de Pensii Maramureș aduce la cunoștință următoarele:
Numărul total de pensii recalculate conform prevederilor Legii nr. 360/2023, în județul Maramureș, este de 109198, din care numărul de pensii recalculate în Baia Mare este de 70288 iar numărul pensiilor recalculate în Sighetu Marmației este de 38910.
Din numărul total de pensii recalculate, începând cu data de 01.09.2024, se majorează cuantumul pentru un număr total de 82515 pensii. Aceasta reprezintă un procent de 75,56% din total pensii recalculate.
Pensiile ale căror cuantum se majorează sunt repartizate după cum urmează. 53240 de pensii, adică 75,75% din totalul celor recalculate în municipiul Baia Mare și 29275 de pensii, adică 75,24% din totalul celor recalculate în municipiul Sighetu Marmației.
Creșterea valorică medie a cuantumului pensiilor recalculate, în județul Maramureș, este de 526 lei. Din acesta creșterea medie a pensiilor calculate în Baia Mare este de 580 lei. Creșterea medie a pensiilor calculate în Sighetu Marmației este de 473 lei.
