Conducerea campioanei en-titre a României la rugby a întreprins, încă de ieri dimineață, pe lângă autoritățile centrale și cele județene demersuri susținute. Acestea s-au facut pentru repatrierea celor 31 de membrii ai delegației echipei de rugby C.S.M. Știința Baia Mare. Echipa se afla de două săptămâni la un puternic turneu de rugby „Toyota Challenge Cup” găzduit la Bloemfontein, în Africa de Sud.
Premierul Ciucă a anunțat că o aeronavă din cadrul companiei Tarom se va deplasa spre Pretoria. Anuntul a fost facut in cadrul ședinței de guvern din cursul dimineții de ieri. Pretoria este capitala administrativă a Africii de Sud. Localitatea este aflată la o distanță de 423 de km de Bloemfontein, de unde îi va prelua pe cei 31 de membrii ai delegației băimărene. Acestora li se vor alătura și alți cinci cetățeni români blocați pe continentul african.
Ca urmare a activării mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, vor fi si alti pasageri. Aeronava Tarom va putea prelua și alți circa 50-55 de cetățeni ai statelor din Uniunea Europeană. Acestia au solicitat repatrierea de pe continentul african.
